Grecia, Salonic partea a IV-a

Grecia, Salonic partea a IV-a

 

30.04.2010

In ultimele zile nu am mai scris pentru ca am plecat dimineata si ne-am intors seara tarziu. Am adormit intotdeauna dupa miezul noptii, dupa ce, de pe terasa hotelului, de unde se vede intregul Salonic, am mancat gyros si am testat cat mai multe tipuri de bere de care nu am auzit niciodata. Nu voi deveni un expert pentru ca deja am o fixatie pe berea Samuel Adams, dar invat multe.

Ultimele 3 zile le-am petrecut pe plaja.

In prima zi am fost in  Kalamitsi, pe al doilea brat (peninsula) al Halkidiki. Zona este mai salbatica si mai putin turistica decat primul brat. Nu ca ar fi contat, pentru ca nu a inceput sezonul asa ca nu era picior de turist. Am avut o plaja intreaga doar pentru grupul nostru, asa ca am atacat rezeva de bere Amstel a unui restaurant de pe plaja, ne-am prajit la soare si am facut baie intr-o apa inghetata.

In a doua zi am fost pe primul brat al Halkidiki pe o plaja din Kallithea, la fel de lipsita de turisti. Am mancat intr-o taverna (poze mai jos) si am lenevit la soare cu gandul la ce tip de bere voi mai testa seara.

Ieri ne-am aventurat intr-un drum mai lung, care s-a lungit si mai tare datorita faptului ca se lucra la autostrada si traficul era deviat pe coasta. Destinatia finala a fost Tsagarada in sud, unde exista o plaja superba. Am plecat cu noaptea in cap si ne-am baut cafeaua la o terasa pe malul marii. Stand cu picioarele pe un scaun si uitandu-ma la valuri, am avut timp in cateva minute sa inteleg ca poate nu voi avea nici un impact semnificativ asupra umanitatii, dar mi-am trait si imi traiesc viata facand ce vreau si bucurandu-ma de fiecare clipa.
Plaja Mylopotamos, Tsagarada, este extraordinara si nu cred ca asa avea mai mult de spus. Priveste fotografiile si o sa intelegi despre ce vorbesc.

Grecia, Salonic – partea a III-a

Grecia, Salonic – partea a III-a

 

26.04.2010

Mi-am inceput dimineata la Starbucks, pe malul marii in Salonic, pentru ca au cea mai buna conexiune internet gratuita si ziua se anunta fara prea multe evenimente.

La pranz am mancat kokoretsi, o mancare traditionala facuta din maruntaie de miel invelite in membrana de la intestine si facuta la frigare. De aici a inceput ziua. Pentru ca mi s-a facut sete. Sucul de portocale sau apa nu erau de ajuns asa ca am intrat intr-un Beerstore caruia nu prea ii dadusem atentie pana atunci.

Am pus intrebarea pe care renuntasem sa o pun in Bucuresti: Da’ Samuel Adams nu aveti? Aveau. Asa ca mi s-a pus o bere la racit pentru vreo 10 minute si un platou cu carne uscata, salam picant si branza sarata in fata ca sa treaca timpul.
Daca reclama de la Carlsberg pentru „probably the best beer in the world” ar fi fost facuta pentru Samuel Adams ar fi sunat asa: „definitely the best beer in the world”.  Mi-am pus deoparte cateva sticle sa le iau cand ma intorc in Romania si apoi am continuat cu alte tipuri de bere pana seara tarziu. Dupa ce am mai incercat o bere olandeza, La Trappe, ne-am indreptat cu totii catre cartierul rezidential din zona cea mai inalta a Salonicului, Panorama. Aici am gustat intr-o cofetarie trigoanele Panorama care sunt delicioase.

Intorsi in oras am terminat seara si am inceput ziua urmatoare in Kafodeio, un bar extraordinar cu muzica live si 163 de tipuri de bere. Aici berea Murphy’s mi-a tinut companie pana ce, fara tragere de inima, a trebuit sa las oboseala sa isi spuna cuvantul.

Tot astazi am intalnit pe o usa metalica scrisa cu vopsea cea mai inteleapta afirmatie referitoare la ultimii ani. Intotdeauna am incercat sa vad partea buna a lucrurilor stabilind ca aceasta perioada de criza, desi m-a afectat direct destul de mult, are si o parte buna. Cand imi voi vedea prima carte publicata voi spune uitandu-ma in urma ca a fost o perioada buna.
Insa dincolo de tot ceea ce definesc ca bun sau rau, in functie de modul in care sunt afectat, exista un adevar esential despre criza:

CRISIS IS BUSINESS

P.S. Un mic filmulet pe care l-am facut pe plaja Mylopotamos. Bonus 🙂

Grecia, Salonic – partea a II-a

Grecia, Salonic – partea a II-a

 

25.04.2010

Pentru astazi nu sunt prea multe de povestit.

Dimineata am mancat o placinta cu spanac intr-o patiserie traditionala din Piata Aristotel. Am scapat foietaj pe jos si porumbeii s-au repezit imediat sa manance. Asa ca mi-am ridicat picioarele pe suportul scaunului si le-am dat si mai multe firimituri. A inceput un adevarat razboi intre picioarele mele dupa cum o sa vedeti in fotografiile de mai jos.
Cam toate magazinele erau inchise prin Salonic, in afara de restaurante, cafenele, patiserii. Asa ca am strabatut strazile paralele cu marea de la un capat la altul urcand in zigzag la deal si am facut fotografii. Cred ca am mers pe jos mai mult de 10 km.

La pranz am mancat Patafritas, cartofi prajiti cu tot felul de sosuri, si inghetata Dodoni foarte buna. Apoi m-am plimbat din nou pe malul marii si m-am uitat la oameni. Terasele de malul marii, numele strazii este Leoforos Nikis, sunt pline de tineri iesiti la o cafea ca sa vada si sa fie vazuti. Fiecare cafenea are o terasa pana in 10 metri lungime si sunt una langa alta. Cand treci in terasa urmatoarei cafenele auzi brusc alta muzica, insa aceleasi freze, ochelari si telefoane. Aici toate fetele vorbesc folosind handsfree si tin telefonul in mana. E placut si fitele parca au o logica.

Seara am terminat-o intr-un club, Shark. Clubul foarte dragut, cu sofer pentru parcare, etc. Dar parca mai mult mi-a placut sa mananc souvlaki la 2 dimineata.

 

Grecia, Salonic – partea I

Grecia, Salonic – partea I

 

24.04.2010

Sunt intr-o cafenea, Locanda, pe strada Venizelou, in Salonic.
Planuiam sa scriu acum vreo 3 ore si sa povestesc despre ziua de ieri, insa de fiecare data cand vroiam sa opresc intr-o cafenea imi fugeau ochii catre altceva. Povestea asta va fi o combinatie intre impresiile mele ca turist si amintirile actualizate ale lui C din cei 5 ani stati in Salonic la facultate.

Am ajuns ieri dupa-amiaza in Salonic dupa vreo 12 ore de drum. De data asta nu o sa critic drumurile din Romania sau cele din Bulgaria. O sa spun doar ca odata intrat in Grecia descoperi ca esti intr-un paradis al autostrazilor. Se construieste repede si mult. Nici nu realizezi cand vitezometrul a sarit de 170 km/h si te gandesti ca e pacat ca masina ta merge cu maxim 184. Simteam ca vreau sa apas pedala la maxim si sa vad acul vitezometrului izbindu-se de marginea ceasului si incercand sa mearga dincolo de limita.

Am ajuns la Hotel Byzantio. Este situat pe soseaua de centura a orasului Salonic. In prima camera pe care ne-au dat-o mirosea a fum de tigara si era pe partea dinspre soseaua de centura, asa ca am cerut alta. A doua camera era perfecta. Cu fata catre dealuri si … liniste. Cu toate ca adormeam in picioare, ne-am adunat si ne-am indreptat catre oras. Traficul este haotic in Salonic si se conduce cam dupa ureche, insa nu se blocheaza niciodata. Plus ca mergi pe drumul de centura cu 120 km/h si alegi intrarea care te duce cel mai aproape de unde vrei sa ajungi. Nu cred ca o sa ma mai plang de faptul ca nu gasesc loc de parcare in Bucuresti dupa ce am vazut doi oameni iesind din masina si certandu-se referitor la cine a ajuns primul.

Orasul e frumos, dar aseara il vedeam prin ceata cu simturile amortite de oboseala. Tot ce vroiam era sa mancam undeva si dupa ce am ocolit zona cu taverne din Piata Aristotel, am mers  intr-un loc pe care il stiu cei de ai casei mai mult, adica localnicii si studentii. Ouzou Melathron este un restaurant traditional care gateste mancarurile putin diferit si foarte repede. Nu este cel mai fitos restaurant, insa mancarea e buna, chiar daca, dupa cum spunea C, cu cativa ani in urma portiile erau mai mari si mai ieftine. Am mancat specialitati de ale casei: o salata cu un sos delicios, branza facuta la cuptor (saganaki) si carne de vita cu ciuperci in aluat facute la cuptor in vas de lut. Foarte bun. Dupa ce am reusit sa ne ridicam de la masa, ne-am intors la hotel si … a inceput ziua de azi.

Dimineata am stat intr-o cafenea, Terkenlis, am baut un suc de portocale si am mancat o felie de chec cu glazura de martipan. Respectul pentru propria viata pe care il au cei din jur este molipsitor. Savurezi fiecare moment. Din momentul in care te asezi pe scaun, totul este doar pentru linistea ta. Pana si vocile celor din jur sunt liniste.
Am observat inca de ieri ca mancarea a inceput din nou sa aiba gust pentru mine. Ori sunt pe moarte ori am inceput sa mestec ce mananc inainte de a inghiti.

Apoi am petrecut cateva ore umbland pe strazi si uitandu-ma la oameni. Este sambata. Strazile principale cu magazine, Mitropoleus, Tsimiski si Ermu sunt inchise pentru trafic. Pe langa oameni frumosi, tineri si batrani, toti in miscare, cei care stau sunt comercianti. De la un chioşc cu tigari si sucuri, negri vanzand ceasuri, genti de firma false si dvd-uri copiate, pana la un mosneag cu o flasneta si cativa cersetori. Ceea ce am observat in Elvetia, observ si aici: nimeni nu da bani la cersetori. Un lucru minunat.

Am ratacit prin Piata Aristotel si apoi prin piata de carne si peste. M-am uitat cu pofta la pesti, calamari si creveti, parca intr-o anticipare a ce urma sa se intample.
La pranz am mers la o taverna tot in Piata Aristotel, zona pentru turisti ,dar cu mancare buna. Am fost cu colegii lui C si am comandat platouri cu de toate, peste si fructe de mare. Am stins totul cu ouzo si, mai mult adormit, am luat-o la picior pe malul apei. Printre schimbarile care au aparut la ce tinea minte C a fost si una care m-a intristat. Magazinul de inghetata Haagen Dazs nu mai era la locul lui.

Am lenevit pe o banca la soare si am lasat ziua sa se scufunde odata cu soarele in mare.
Mai vorbim maine.

Grecia

Grecia

 

28.08.2004 18:26 pm

In primul rand acesta nu este propriu zis un jurnal. Voi scrie din amintiri.
A fost o vacanta scurta si mult prea intensa pentru a gasi timp de scris. Nici nu este scrisa “la rece” pentru ca dorm in picioare. De cand am ajuns acasa, am apucat doar sa mananc, sa aranjez si denumesc fotografiile.
Pentru inceput trebuie stiut ca a fost o vacanta despre oameni si mai putin despre locuri. Asta nu inseamna ca locurile prin care am trecut au fost mai putin importante. Dar oamenii au fost extraordinari si distractia pe masura.

19.08.2004, dimineata, Bacau.

Am ajuns mai devreme la gara. Astfel am apucat sa ii vad repede pe toti cei care vor merge in excursie. Incepand cu Mariana, doamna profesoara, fosta mea colega de banca.
Totul a fost pe fuga. Planurile mele nu includeau o plecare in Grecia pana in dupa amiaza in care eu si bischonul meu, Fucsi, am avut o intalnire neasteptata cu doamna profesoara. Din “buna ziua” in “buna ziua” s-a ajuns la intrebarea “Grigoras, ce faci tu la sfarsitul lui august?” Dupa raspunsul meu, care nu spunea nimic altceva decat ca voi taia frunza la caini in acea perioada, mi s-a sugerat o plimbare in Grecia. Pana ne-am despartit eram deja incantat de idee.

Am crezut ca voi avea o vacanta linistita, cu cateva vizite la obiective turistice, in care voi sta la soare si ma voi relaxa. Nimic nu a fost mai departe de adevar.
Au aparut si copiii (este prima si ultima data cand le spun asa) dupa cum le spunea Mariana. Copiii erau cam cat mine si adolescenti in toata firea. Andrei, singurul baiat din grup, deja ma masurase smechereste din cap pana in picioare ca sa vada cam cate parale fac si daca am sa creez vreo problema planurilor lui de vacanta, iar fetele erau simpatice.

Drumul la pana la Bucuresti intr-un microbuz subdimensionat si umplut pana la refuz cu oameni nu merita mentionat.
Cat am asteptat autocarul am apucat sa ne aflam macar numele unii la altii. Andrei s-a dovedit atunci, ca si pana la sfarsit, inteligent si total sarit de pe fix. Deja incepuseram sa radem cam de tot ce ne aparea in cale. Rasul a durat cam vreo saptamana dupa aceea si sunt sigur ca va mai avea episoade egale cu fiecare perioada de timp in care ne vom mai intalni.

Plecati de la 6 pm am ajuns undeva a doua zi pe la ora 1 pm in Salonic. Pe langa somnul in reprize am avut timp sa ne cunoastem cu totii. Putine sanse cred ca au oamenii in viata de se a aduna intr-un grup atat de omogen si care sa poate petrece atat timp impreuna. Toata saptamana a fost doar o lunga si insorita zi de vara cu putine umbre cat sa ne ajute sa vedem soarele mai bine: Mariana, Roxana, Andrei, Andreea, Madalina, Ioana, Oana, Diana, Ioana, Oana si subsemnatul fiind cei care s-au bucurat de ea.

20.08.2004, undeva la mijlocul zilei, Salonic.

Fragmentele de Grecie vazute in timp ce autocarul se deplasa pe autostrada se dovedeau frumusele si nu prea. In mijlocul campurilor rasareau cateva case si hale comerciale cu reclame mari la diferite produse industriale.

In schimb Salonic a facut impresie de la inceput. Zona industriala este imensa. Si arata ca acolo se lucreaza si se produc bani. Apoi orasul. A inceput cu zona marginasa aratand mai mult a centrul Bacaului si a sfarsit printr-o zona centrala interesanta cu un trafic incarcat prin care motociclete si scuterele se strecurau printre masini foarte repede.
Partea neplacuta a reprezentat-o insotitorul de grup, Cristi, un student din Salonic, pe care am incercat sa nu il vedem pana la sfarsitul vacantei prea des. Marlan, fara nici cea mai mica urma de bun simt, un alt lucru despre care nu merita sa vorbesc.

Am oprit intai la Catedrala din Salonic. Impozanta si care s-a dovedit a fi nu numai un obiectiv turistic. Am intrat si ne-am uitat dupa cineva de la care sa cumparam lumanari. Nu am gasit pe nimeni, asa ca ne-am apropiat de dulapurile mari pe care se aflau lumanari ca sa ne lamurim ca aveau un pret afisat. Banii ii introduceai printr-o fanta in dulapul respectiv fara ca cineva sa verifice ce si cat ai pus acolo.
In timp ce aprindeam lumanari cu Andrei, mi-am facut cruce si in acel moment am simtit cum locul pe unde trecea mana mea lasa in urma energie ca un val de curent electric. M-am uitat la Andrei si l-am intrebat: “Ai simtit?”. “Dar tu ai simtit?” “Stii despre ce vorbesc?” “Vorbesti despre ce vorbesc si eu?”. Ne-am lamurit ca simteam acelasi lucru, intr-un fel stanjeniti de intimitatea sentimentului religios pe care il traiam, in acelasi timp usurati ca nu fusese o iluzie, pentru ca eram doi.

Ne-am mai plimbat putin pe strazi, apoi autocarul ne-a transportat la un alt obiectiv turistic al orasului: Turnul Alb. Printre balbaielile si raraiturile ghidului am inteles ca trecusem pe langa mai multe corpuri ale Universitatii din Salonic si ca blocurile de pe faleza aveau la parter terase si cafenele foarte dichisite si scumpe unde in timpul anului scolar se aduna studentii. Iarasi o imagine departe de realitatea traita de mine ca student, in care se intampla unceori sa manaci o saptamana doar salam cu paine si sa fii fericit ca ai bani de o bere in nu stiu ce carciuma obosita.

Turnul nu arata impresionant, insa orasul vazut de acolo este. Caldura si oboseala ne-au molesit. Acum uitandu-ma in urma vad ca, daca am fi fost odihniti si informati, am fi putut profita de timp si sa vizitam Muzeul Culturii Bizantine. Era putin mai departe, dar am fi gasit un taxi. Un ghid mai bine pregatit ne-ar fi putut sugera si asta.
Am mancat la unul din putinele fast food-uri deschise, apoi am cascat gura prin magazine si am cautat cartele telefonice pentru a suna acasa. Am cascat gura la masini si scutere. Toate aveau macar o mica modificare, de la jante pana la intreaga caroserie. Acelasi lucru l-am observat apoi peste tot pe unde am umblat. Unele aratau potrivite pentru expozitie.

20.08.2004, dupa amiaza, Nei Pori.

Inca de cand am intrat in statiune am fost incantati de aerul de vacanta. Vile cu un etaj sau doua, albe, cu acoperis plat. Strazi late, putine masini. Liniste, soare si zambete pe fetele noastre.
Ne-am cazat relativ repede in camere curate si dotate cu minimul necesar. Fara aer conditionat si TV, insa nu cred ca le-a simtit cineva lipsa. Am fost atat de ocupati cat am stat acolo cu distractia si vizitele la obiective turisitice incat nu ne-am irosit timpul nici macar cu un banal joc de carti.

Marea era la 200 de metri. Sa nu va inchipuiti ca a durat mai mult de o jumatate de ora de cand am ajuns pana am intrat in apa.
APA MARII! Ei bine am stiut atunci pentru ce am dat banii si am stiut pentru ce litoralul romanesc si apa Marii Negre nu o sa imi mai vada vreodata culoarea ochilor. Inchipuiti-va o piscina enorma de sute de metri patrati cu apa sarata si atat limpede incat poti numara firele de nisip de fund. Nu stiai daca sa stai uimit sa privesti sau sa te scufunzi si sa nu mai iesi.

In pretul vacantei a intrat si masa de dimineata si de seara in sistem de “bufet suedez”. Masa de dimineata a fost banala si cam insipida, insa masa de seara a fost copioasa si in fiecare seara diferita. Am mancat tzatzichi (sos de iaurt cu castraveti murati si nu mai stiu ce) in cantitati industriale. Felul principal era servit o singura data, insa daca cereai ti se mai aducea unul, chiar daca patroana maraia si se uita stramb. Salatele si fructele erau la discretie.

Am dat o raita si prin magazine. Am luat multe cutii de suc si bineinteles, provizii de cognac Metaxa pentru senior, adica pentru mine. Prima seara am lungit-o pana pe la 1 noaptea. Ni s-au alaturat si un grup din Valcea care au adus muzica. Eram prea obositi sa dormim si prea surescitati ca sa stam intr-un loc.
Viata grecilor incepe la ora 10 dimineata cu o cafea. Dupa o scurta pauza de lucru de 2 ore, incepe iarasi obositoarea siesta care dureaza undeva pana la ora 5 pm. A trebuit sa ne adaptam, asa incat a fost normal sa nu adormim mai devreme de ora 1 niciodata.

21.08.2004, zi de repaos, Nei Pori.

Masa de dimineata este intre orele 8 si 9. Am intarziat bineinteles. Cine naiba se trezeste la 8 in vacanta?
Apoi plaja si baie. Este vacanta. Si incep sa o simt ca atare. Nu tu telefon mobil care sa sune cand ti-e lumea mai draga. Nu figuri de romani care si-au distrus singuri viitorul prin indiferenta fata de propria bunastare si grija pentru decesul caprei vecinului.

Pe la 11 am facut pauza. Nu doream sa ma prajesc foarte tare. De ce mi-a fost frica nu am scapat in una din urmatoarele zile. Pana la urma tot am dormit o noapte dificila datorita culorii rosu aprins pe care o avea pielea mea si durerii direct proportionala cu nuanta de rosu.
Magazine. Te adaptezi repede la preturi fara zerouri, insa nu scapi de reflexul mental de a calcula cat costa un produs in comparatie cu cele de acasa. Unele sunt mai scumpe, altele nu.
Dupa amiaza, plaja din nou si la ora 7 pm la masa. Apoi plimbari pe faleza.

Incepi sa intelegi ce inseamna distractia la mare. Terase cu scaune din lemn sau metal, cu panza sau perne de buret. Majoritatea cu meniu si in limba engleza. Preturile sunt mai mici ca la Mamaia. Si peste tot ecrane de TV imense cu transmisii de la Olimpiada. Grecii care sunt pe la mese umaresc cu sufletul la gura evolutiile sportivilor lor. Sunt eroii lor pe care ii iubesc. Patriotismul are un sens aici.
Scaunele de plastic jegoase, atat de dragi romanilor la terase, le gasesti doar la fast food-urile mai dosite unde mananci repede si pleci.

Chelnerii au grija sa te simti bine. Nu te trateaza ca pe un prost pe care trebuie sa il fure la nota de plata. Chiar invers. Fetele din grupul nostru sunt una mai frumoasa decat cealalta. Cand suntem cu ele, notele sunt suspect de mici. Prin magazine apar reduceri mai mari decat pentru ceilalti. Pana si in parcul de distractii ni se dau cate doua jetoane in loc de unul, numai ce se uita omul la ele.
Scutere si motociclete cu baieti plecati la agatat si masini care au trecut printr-un tuning, chiar daca sunt mai vechi, peste tot.
In seara asta am stat mai putin. La ora 1 noaptea urmeaza sa plecam la Atena.

22.08.2004, Atena

Aproape tot drumul am dormit sau am ras.
Am ajuns la Atena pe la ora 7 si ceva. Orasul este imens. Imobilele cu inaltimi mai mari de 3 etaje sunt rare. O suprafata atat de mare, incat Bucurestiul aduce cu un mic orasel de provincie. Oprim cateva minute pentru a admira o bucatica din portul Pireu si unul din stadioanele pe care se desfasoara olimpiada.
S-au investit peste 2 miliarde de dolari numai in securitate. Un balon dirijabil survoleaza orasul dotat cu aparatura electronica care permite ascultarea oricarei conversatii de la sol. Grecia beneficiaza datorita olimpiadei de un puseu economic semnificativ.

La ora 8 eram la intrarea in Acropole. Biletul de intrare, separat de pretul excursiei, este de 12 euro. Ghidul este un profesor care a stiut sa ne faca sa privim nu doar Acropolele sau Atena, ci intreaga Grecie cu alti ochi decat cei ai unui turist.
Imagini sau descrieri tehnice veti gasi pe internet sau in carti. Pot sa va spun ca am fost coplesit de ce am vazut. Stiu ca sufletul meu ar fi fost mult mai sarac fara aceasta scurta prezenta in Grecia antica.
Nu atat imensitatea constructiilor, cat geniul arhitectural care a hotarat unghiurile in care s-au ridicat si imbinat coloanele studiind asezarea vertebrelor la om.

Nu atat faptul ca este vorba de o civilizatie care ne-a influentat profund si indiscutabil mai intens decat cea romana, cat foamea lor de evolutie, statutul de natiune civilizata si grija fata de cetatean pe care le manifestau.
Nu atat modul in care cuvantul Grecia aducea in mintea mea imagini ale unor constructii din marmura albe impresionante si pure in intangibilitatea lor, cat faptul ca ghidul ne-a prezentat un desen al templului asa cum era atunci: cu coloane albastre si cu statui pictate atat de detaliat incat creau iluzia realitatii.

Lumea greaca era o lume vie, vesel colorata, frumoasa si depasind in evolutie multe popoare antice. Restul umanitatii din aceasta parte a lumii se manifesta atunci asa cum se manifesta si acum: ca niste barbari incapabili sa inteleaga ca atunci cand doresti ceva, calea corecta este sa inveti cum sa faci acel lucru si nu sa ucizi alt om pentru a avea ce are el.
Micul muzeu de arhologie a fost de asemenea foarte interesant. Am facut mai mult poze acolo, asa ca va veti putea face o idee.
Fata de ora pe care ne-a dat-o ghidul nostru pentru iesire am intarziat mai mult de o jumatate de ora. Inca mi se pare anormal faptul ca cineva a putut obiecta la aceasta intarziere. Vizitam unul din cele mai importante momente de istorie vie a Europei!

Am intarziat si mai tarziu, insa nu atat noua cat faptului ca programul nostru a fost scurtat cu aproape 3 ore. Nici un ghid nu se obosise sa afle ca in acea zi la ora 3 circulatia se oprea in oras datorita un eveniment “minor”: Maratonul.
Nici acest lucru nu a constitui un motiv de suparare pentru noi, deoarece eram prea incantati de ce vedeam. Am preferat sa se streseze ghidul asteptandu-ne.
Cartierul Plaka. Zona comerciala unde puteai cumpara mii de suveniruri, unde totul de negociaza. Cu restaurante dragute si scumpe.

Dupa ce am cascat gura prin mai multe magazine unde gaseai de la tricouri la aur, plus tot felul de mici obiecte de la statuete la brelocuri, am cautat un restaurant mai micut intr-o margine cu preturi acceptabile. Si l-am gasit. Am mancat o musaca dumnezeiesc de buna pe care am udat-o cu uzo.

Cu o intarziere rezonabila am ajuns la punctul de intalnire cu ghidul. Caldura a fost sufocanta, dar cine a avut timp sa ii dea prea multa atentie? Am vazut schimbarea de garda la mormantul soldatului necunoscut in piata Syntagma si stadionul pe care urma sa se incheie maratonul. Apoi am plecat obosit, dar multumit, catre Nei Pori.
Seara si prima parte a noptii am petrecut-o in apa marii.

23.08.2004, Nei Pori.

Zi libera din nou.
Am stat la plaja si am inotat. Chiar daca suna plictisitor o sa mai spun asta de cateva ori pentru ca era atat de placut … .

La mijlocul zilei am plecat tot grupul pe jos in Platamonas, statiunea limitrofa. Am mers pe tarm tarsaindu-ne picioarele prin apa marii. Dupa cum arata, se pare ca aceasta este statiunea veche, Nei Pori dezvoltandu-se ulterior. Mancarea este mai ieftina. Magazinele sunt dragute, dar majoritatea sunt inchise.
Si sa nu uit un alt fapt care m-a socat si care m-a facut sa imi dau seama ca ar trebuie sa ne fie rusine, ca romani, pentru ca am devenit atat de rai si incuiati: ultimul lucru care se construieste in Grecia la o casa este gardul!

Am intarziat cu Andrei la o sala de jocuri. Din una in alta s-a facut ora 5 si au inceput sa se deschida magazinele. Mi-am cumparat o pereche de pantaloni si un tricou. Mi-au placut si pretul a suferit o reducere mai mult decat atractiva.
Mai pe seara ne-am intors in Platamonas cu un tractoras-trenulet care circula intre statiuni. Seara este superba acolo. Circulatia masinilor este oprita si toata lumea mananca sau colinda magazine pentru ca altceva nu este de facut. Totul pentru distractie, totul pentru ca turistul sa isi lase banii aici.

24.08.2004, Skiathos.

Am plecat dimineata la ora 6 si ceva. Trezirea a fost dificila. Am mers cu autocarul iarasi putin mai mult decat mi-ar fi placut, insa am inceput sa ma obisnuiesc. Am ajuns in portul Volos de unde ne-am imbarcat pe Elisabeta II, unul din cele doua vase ce se aflau acolo. Capitanul flotei este domnul Kostas Dimitriou. Voi vorbi mai mult despre el mai tarziu.
Ne-am luat o masa la primul nivel al vaporului, unde se afla barul. Am sfarsit prin a sta mai tot drumul la al treilea nivel care era neacoperit. Doamna de la bar, Despina, era romanca si ne-a pus la prajit sandvisurile date la pachet in loc de masa de dimineata. In urma acestui proces au devenit comestibile.

Ghidul nostru Raluca, o fata foarte frumoasa, a avut grija de noi. Ne venea s-o luam acasa. Nu la mult timp de la plecare a inceput sa se auda muzica. Apoi a inceput pe puntea a doua o adevarata petrecere. Cei care dansau bine primeau putin cognac Metaxa. Nevasta capitanului ne invata dansuri grecesti. Distractie extraordinara. Bineinteles ca fetele noastre au sfarsit prin a monopoliza mijlocul puntii si au dansat pana la sfarsit. Bineinteles ca O-zone au avut si ei un amestec in toate astea.

Marea Egee a fost linistita iar motorul vaporului a tors pana la prima oprire: plaja Cucunari. Pana la moartea printesei Diana, acesta a fost domeniul coroanei britanice. Dupa a aceea a fost donata Greciei.
Am stat la plaja vreo doua ore si am inotat intr-o apa clara cu nisip plin de reflexe aurii. Un ras si o distractie. Am inotat mai in larg unde apa depasea 3-4 metri. M-am scufundat pana imi tiuiau urechile datorita presiunii. Ma uitam la nisipul de pe fundul apei si ma simteam acasa. Nu ieseam decat cand simteam cand ma sufoc. As fi ramas acolo.
Din nou pe vapor. Am urmarit cu gura cascata insulele pe langa care treceam si cateva iahturi luxoase. Salbaticie presarata cu cate o casa sau un satuc pe alocuri. A inceput sa se simta neglijenta in a nu purta un tricou la mijlocul zilei. Soarele m-a ars foarte tare.

Am oprit pe insula Skiathos. Insulele sunt ceva diferit. Casele intr-o ingramadire ordonata sunt foarte frumoase. Am vizitat manastirea aflata in cel mai inalt punct al insulei, apoi am luat-o in jos spre taverne. Aici se pescuieste, deci poti manca totul proaspat. Eu si cu Andrei ne-am tinut dupa Raluca care ne-a adus la o taverna pe care o stia. Am mancat caracatita pe carbuni si peste spada impreuna cu un vin alb de casa servit intr-o cana rece de cupru. Delicios. Si o cafea greceasca tare si dulce.
Totul era doar un vis frumos si fierbinte care nu se mai termina.

La intoarcere, dupa o bataie cu pungi de apa intre vapoare, capitanul a oprit pentru o baie in mare. Apa adanca si linistita. Am inotat pana aproape de tarm si inapoi cu Lenus. Am obosit foarte tare.
Apoi capitanul a mai organizat o runda de dansuri, iar la sfarsit a dansat impreuna cu familia sa in semn de la revedere.
De departe cea mai frumoasa zi. In timp ce ne urcam in autocar picioarele ne-ar fi dus inapoi spre vapor.
Noaptea am petrecut-o in mare, unde o furtuna in larg a adus valuri inalte in apa linistita.

25.08.2004, Nei Pori.

Soare, apa si iar soare.
Iti doresti ca ziua sa aiba cel putin 72 de ore si nici atunci nu ar fi de ajuns.
Am uitat sa pomenesc de celelalte distractii de prin statiune.

Una ar fi mica pista de karting unde Andrei si Madalina au avut ocazia de a fi campioni absoluti. Apoi ne-am oprit in parcul de distractii. La masinute electrice fetele, Diana si Madalina, au capatat dublul jetoanelor pe care le-au platit, in timp ce mosul care le dadea era tot numai zambet. Pai, la cat de frumoase erau, ar fi fost culmea sa fie altfel.

Si nu ultimul rand ghereta de tir, unde eu si Andrei fusesem cu vreo doua seri inainte si luasem premiile cele mari pe care le luai daca impuscai 20 de carti de joc din 20 de focuri. Cand ne-a vazut fata de la tir a facut o figura care nu parea foarte vesela spunand: ” twenty again”.
Nu va mai spun de restaurantul unde urmaream olimpiada pe un ecran SONY enorm si unde berea ne era adusa in halbe scoase din congelator, invelite in gheata.

26.08.2004, Meteora.

Privitor la Meteora, nu pot spune ca a fost special. A fost interesant intr-o oarecare masura. A fost ca si cum am fi vizitat muzee, nu manastiri. Nu au avut acea incarcatura religioasa pe care ne asteptam sa o aiba. Manastirile noastre sunt superbe si extraordinare, iar in unele, cum este Sihastria, poti simti ca te afli in cel mai sfant loc de pe pamant.

Am plecat la 7.30 dimineata.
Prima oprire a fost la Sfanta Parascheeva, o biserica construita in munte pe locul unde a fost gasita icoana cu acelasi nume. O camera si un altar micute, dar in care era foarte bine si simteai linistea de acolo crescand in tine.
Apoi un magazin de icoane foarte dragut in care gaseai orice de la icoane pictate manual pana la icoane imbracate in argint. Preturile icoanelor erau bune.

Ajunsi in zona Meteora, am oprit intai la Manastirea Sf. Stefan. Nu poti sa nu admiri modul in care au fost construite pe coloane de stanca. Interorul a fost dezamagitor. Era doar un muzeu slabut cu tematica religioasa. Accesul nu se putea face decat in pantaloni lungi pentru barbati, iar pentru femei in fuste pe care, daca nu le aveai, le gaseai la intrare.

In schimb, Marele Meteor, cea mai mare manastire din complex, tot un fel de muzeu, a fost impresionant. Ofera acea senzatie de autonomie administrativa. Puteai vizita vechea bucatarie, refectoriul (sala de mese), niste camere pline cu vitrine in care se aflau de la costume purtate de soldati greci pana la costume preotesti cusute cu fir de aur si argint, de la decrete imperiale pana la manuscrise bisericesti. O terasa mare de pe care se vedea foarte frumos o alta manastire construita tot pe un varf de stanca Sfantul Varlaam.

Nu prea am avut voie sa facem fotografii, dar mi-ar fi placut sa fac.
Ne-am intors pentru inca o baie si cu oarecare frica de ziua care urma. Era ultima noastra zi in acel mic paradis terestru.

27.08.2004 – 28.08.2004, Nei Pori – Bulgaria – Bucuresti.

Ultima zi am petrecut-o dimineata in apa, iar apoi asteptand momentul plecare cu niste fete triste, dar si cu dor de casa.
Drumul a fost obositor si am dormit sau incercat sa dormim in majoritatea lui.
Tragand linie, a fost o vacanta extraordinara. Nu ar fi putut fi mai bine. Oamenii cu care am fost au fost deosebiti si le voi duce dorul, chiar daca sunt sigur ca ne vom vedea destul des. Nici nu s-ar putea altfel.

Nu v-am mai povestit despre toate intamplarile dintre noi pentru ca astea au fost traite la o intensitate pentru care nu exista destule cuvinte. Pot spune doar ca alaturi de cei cu care am fost acolo as merge oriunde in lume si as fi sigur ca nu voi avea timp nici sa formulez teoretic conceptul de plictiseala.