Una calda, una rece – criminalii de langa noi

Una calda, una rece – criminalii de langa noi

 

Postul acesta trebuia sa fie doar o recenzie la doua restaurante:

1. Fabio Pizza
In acest moment fac cea mai buna pizza livrata la domiciliu din Bucuresti. NU este nimic mai mult de spus.

2. Edessa 63
Am considerat Edessa pentru foarte mult timp cel mai bun restaurant turcesc din Bucuresti.
Am fost intr-o dimineata, chiar daca fac mai mult de o ora dus-intors pana acolo pentru o ciorba de linte. Buna ca intotdeauna.
Apoi am zis sa comanda si un Kunefe ca sa ma indulcesc. Mi l-au adus ars. Bucatarul era la masa alaturata vorbind cu un prieten. I-am aratat farfuria si a luat-o s-o schimbe. I-a spus ceva in turceste bucatarului si am avut senzatia aceea ca se va intampla ceva rau.
Mi-au adus ACELASI KUNEFE ARS CU MARGINEA DECUPATA!!! Avea inclusiv urma de furculita unde taiasem eu ca sa vad daca e ars doar pe dinafara!!!
M-am simtit umilit si mi-am jurat ca nu voi mai calca niciodata acolo. Am inceput sa ma gandesc la faptul ca in acelasi fel iti dau probabil mancarea ramasa de pe o zi pe alta.
Tin minte ca la vechiul restaurant nu iti dadeau bon fiscal de nici un fel.
Nu spun sa nu te duci sa mananci acolo, insa m-as gandi la sanatatea mea de doua ori inainte.

 

Dupa intamplarile pe care le-am auzit in ultimele zile, cred insa ca discutia trebuie extinsa  si sa vorbim de criminalii de langa noi. Sunt constient ca este un cuvant cu greutate si nu il folosesc cu inima usoara.

Copiilor mici nu le dai carne de porc sau de vita. Le dai carne de „puiut”. Ceva fiert, facut la gratar, ceva usor. Acea bucata de carne de pui o cumperi de cele mai multe ori de la magazin. Nu reusesti intotdeauna sa iei „pui de la tara”.
Bineinteles, stii ca e pui indopat cu antibiotice si hormoni, care a crescut intr-o luna cat altii in patru. Iti spui ca prostul/proasta insa ca nu e grav, ca nu e mare lucru. Si ar putea sa nu fie, daca producatorii ar respecta regulile.
Regula spune ca dupa ce i-ai facut tratamentul respectivului pui, mai trebui tinut cel putin doua saptamani inainte de a-l taia. In acele doua saptamani carnea lui este toxica.

Producatorii mari fac altceva.  Nu trebuie sa dau nume ca nu sunt mai mult de 10. Ii gasesti in toate magazinele. Unul dintre ei a primit o amenda de la Directia Sanitar Veterinara de la unul din putinii inspectori care mai sunt oameni.  Asa am aflat ca acesta nu a mentionat deloc tratamentul cu antibiotice si a pus puii la vanzare linistit. Insa atunci cand s-au urmarit intrarile de marfa si situatia financiara, au aparut tone de medicamente care au „disparut” dupa cumparare.

Este usor sa decizi ca nu mai cumperi. Este la fel de usor sa spui ca o companie este vinovata si sa uiti. Eu cred insa ca toti sunt vinovati. Toti din acea firma sunt criminali. De la director la tehnicianul de la ferma. De la secretara directorului pana la soferul care livreaza marfa. Unul dintre ei este poate chiar vecinul tau alaturi de care te uiti la meci in timp ce copilul tau mananca otrava pe care acesta a livrat-o drept „carne proaspata” la supermarket.

Marmarita sau cum sa platesti un bacsis de 3 ori

Marmarita sau cum sa platesti un bacsis de 3 ori

 

Chelnerii sunt baieti destepti si inventivi. Sa iti povestesc cum am platit eu de 3 ori bacsis la Marmarita, un restaurant mediteranian in zona de Food Court de la etajul 4 al Unirea Shopping Center.

A trebuit sa stabilesc o intalnire cu doi parteneri pe care ii am intr-un proiect. Pentru ca eram in zona Unirii, am sugerat sa urcam la Food Court in magazinul Unirea.
Si ne-am pomenit trei nefumatori intr-un spatiu imens plin de fum de tigara. Am trecut peste asta, pentru ca nu aveam mult timp la dispozitie, si ne-am asezat in locul care parea mai interesant: Marmarita.
Am baut cafea, am comandat un falafel. Calitatea produselor de nivel fast-food, dar nici nu ma asteptam la mai mult. Sunt in perioada in care manac fast-food pentru un experiment despre care o sa scriu saptamana viitoare.

A venit si nota: 42,7 lei. Fiind fast-food, nu calculez 15% bacsis, ci rotunjesc. Asa ca am lasat 45, respectiv patru bancnote de 10 lei si una de 5 lei. Simplu, nu? Tu crezi ca ai putea sa gresesti cand platesti o nota cu doar cinci bancnote? Bineinteles ca nu.

Nici eu nu am gresit, insa chelnerul de la Marmarita nu a fost de aceeasi parere. Asa ca s-a intors cateva minute mai tarziu cand ne pregateam sa plecam mi-a deschis nota cu patru bancnote de 10 lei si mi-a spus: “stiti, nota e 42 de lei”.
Pentru ca stiam sigur ca i-am dat banii corect, am luat in calcul daca sa il contrazic si sa risc sa creez o impresie de om agresiv cu partenerii mei sau sa caut o alta solutie. Asa ca am mai scos o bancnota de 5 lei si am platit.

Nici macar din politete nu mi-a adus restul ca sa hotarasc eu daca vreau sa ii las bacsis. Si asa am platit bacsis 2,5 lei de 3 ori. Vei spune ca sumele sunt mici, insa eu, indiferent de suma, ma gandesc la un singur lucru: sunt banii mei pentru care eu am muncit si eu sunt singurul care hotaraste cum, cat si unde ii da.
Daca ajungi vreodata la Marmarita, un restaurant mediteranian in zona de Food Court de la etajul 4 al Unirea Shopping Center. sa il rogi pe chelner sa iti confirme cu nota in fata ca a primit toti banii de la tine… si, bineinteles, nu te astepta sa primesti rest.

Tu ce ai fi facut in locul meu?

Camera din fata – cafenea/ceainarie

Camera din fata – cafenea/ceainarie

 

Stii cum, uneori, gasesti cate un loc despre care simti ca nu ai vrea sa spui nimanui doar ca sa il ai pentru tine?

Ei bine, Camera din fata este un astfel de loc. Ceaiuri, cafea si o gramada de chestii micute si bune, precum caramele delicioase, cocktail-uri si altele.

Locatie: Piata Amzei. Preturi: decente. Website: nu. Nu are nevoie de un website pentru ca deja trebuie sa iti faci rezervare. Pe de alta parte sunt destule povesti despre Camera din fata si despre tipurile de cafea si ceai cat sa umpli un website si aduci la cunostinta cat mai multor oameni acest loc minunat.

 

Lacrimi si Sfinti – restaurantul lui Dinescu

Lacrimi si Sfinti – restaurantul lui Dinescu

 

Lacrimi si Sfinti este un nume bun pentru un restaurant. Acesta va fi insa cunoscut mai mult sub numele de restaurantul lui Dinescu.
Intotdeauna vor exista mai multi clienti decat restaurante intr-un oras ca Bucuresti. Asta daca elimini de pe lista locurile unde clientii sunt niste prezente neplacute care ar face bine sa isi lase banii acolo, sa plateasca bacsis mare si sa plece repede, pentru ca sunt stiri la televizor, deci chelnerii sunt ocupati.

Lacrimi si Sfinti este un restaurant…in felul lui. Fara vorba prea multa, analiza dupa cele patru criterii:

Ambianta:
Imbinarea de arta populara si piese de lego este originala si arata bine. Mobila arata dragut. Masa la care am stat, avea un servetel impaturit sub unul din picioare ca sa nu se clatine. Daca era parte din imaginea locului, e OK. Daca nu, e doar lenea proprietarului.

Chelnerii ne-au luat de la usa cu o explicatie rapida: daca stati pana la 8 va putem servi, ca totul e rezervat. Opinia mea este ca un restaurant ar trebuie sa permita rezervari doar pentru maxim 2/3 din mese. Si sa foloseasca niste tablite de rezervari care sa specifice si ora la care incepe rezervarea. In felul acesta pot sa decid singur daca vreau sa mananc pe fuga si cu ghionturi.

Mancare:
Mancarea a fost bunicica. Ciorba de burta este dupa o reteta proprie si este delicioasa. Cea de miel avea verdeturile puse intregi, cu tot cu partea tare din tulpina, ceea ce a stricat tot. Inteleg ca e vorba de a manca taraneste, dar orice bucatar are grija la ce iti pune in farfurie. Aceleasi buruieni intregi si in musaca. Dupa ce am trecut de iritarea de a da buruienile la o parte a fost chiar buna.
Momentul in care aproape am explodat a fost acela in care mi s-a adus placinta cu branza care costa 17 lei. Avea 2×4 centimentri. Exact. Minuscula. Gustul era de …placinta cu branza. Fiind insa o “expeditie de cercetare” am tacut si mi-am luat notite.

Vinul a fost bun. Toate vinurile lui Dinescu pe care le-am gustat pana acum sunt bune. Ar fi fost interesant sa le fi avut la vanzare in restaurant pentru acasa. As fi cumparat cateva sticle.

Preturi:
Nota de plata a fost peste VAMIO (valoare acceptabila pentru o masa in oras). Preturile sunt mari si nu se justifica.

Website:
Este facut cu intentia de a fi simplu si elegant. Cu toate ca imaginile si povestea sunt frumoase, aranjarea in pagina a textelor si formularul pentru rezervari sunt facute de mantuiala.

Cam atat de spre Lacrimi si Sfinti. Iti recomand sa mergi o singura data acolo si sa iti satisfaci curiozitatea sau sa il privesti doar ca pe un birt la care tragi o fuga ca sa mananci repede o ciorba de burta buna.

CASA si China Town – despre restaurante la inceput de an

CASA si China Town – despre restaurante la inceput de an

 

Caut un restaurant care sa fie diferit. Care sa aiba un fel de mancare pentru care sa merite sa vii si din alt oras. Obtuzitatea proprietarilor de restaurante este obositoare. Efortul pus in decorarea restaurantelor afecteaza bugetul dedicat unui bucatar bun si ei continua sa faca acest lucru, chiar daca au avut deja unul sau doua tipuri de restaurant care s-au dovedit a fi esecuri.
Exista insa si restaurante romanesti care au feluri de mancare speciale, gustoase, care te determina sa revii pentru a manca din nou. Restaurantele CASA si China Town sunt unele dintre ele.

1. Restaurant China Town

China Town este un restaurantul traditional. Il aveam pe lista de ceva timp, mai bine zis de la premiile Restograf. George Butunoiu l-a declarat cel mai bun restaurant chinezesc din Bucuresti. Mi-a ramas minte si am dorit sa merg neaparat pentru ca ei refuzasera sa vina sa isi ridice premiul. Motivul este foarte simplu: nu isi doresc publicitate deoarece ei sunt un restaurant care are majoritatea clientilor chinezi si nu isi doresc neaparat clienti noi.

Astfel incat, intr-o zi dupa pranz, cu bebe in scoica lui de la Chicco, am intrat pe usa restaurantului. Ne-am asezat la o masa la geam nu pentru ce vedeam afara, ci pentru ca puteam sa ne uitam la tot restaurantul si sa analizam decorurile. O sa imi structurez povestea in cele 4 categorii ale criticului culinar amator Emanuel Grigoras (subsemnatul adicatelea).

Ambianta:
Restaurantul are decoruri chinezesti care arata bine fara a fi stridente. Este curat in modul in care este un loc in care lumea vine sa manance. Intotdeauna am preferat o acoperitoare de masa alba din panza. Si este un efort sa le mentii asa, pentru ca nu imi aduc aminte sa fi mancat vreodata intr-un restaurant chinezesc si sa nu las pe masa urme de mancare pe traseul dintre platou si farfuria mea.
Chelnerul a fost o gazda excelenta. A vorbit doar cat trebuia, a intervenit doar cand trebuia. Nu mai trebuie sa spun cat de rar este un chelner bun in Romania si mai ales in Bucuresti. A fi chelner este o meserie profitabila daca faci minimul efort de a iti trata clientii ca oameni. Stiu cativa care castiga lejer peste 1000 de euro pe luna doar din bacsis.
Mancare:
Am comandat supa dulce acrisoara, vita pe plita, un platou cu urechi de lemn, orez simplu si inghetata prajita. Toate au fost foarte bune. Gustul ne-a confirmat ca acesta este un restaurant unde se gateste pentru chinezi. Nu este la fel de “usor” si adaptat papilelor gustative europene. Gustul condimentelor nu este evident de la prima inghititura.
Preturi:
Preturile sunt decente, putin peste medie. Noi ne-am stabilit o anumita suma pe care suntem dispusi sa o cheltuim pe o masa (VAMIO = valoare acceptabila pentru o masa in oras). Impartim restaurantele in functie de cum nota de plata este sub sau peste aceasta suma. Nota de plata ne-a venit cu un discount de 10%, ceea ce a fost foarte placut. Am intrebat de ce si ni s-a spus “din partea casei” cu un zambet dezarmant al unui om care a facut acest lucru cu placere.
Website:
Website-ul este vechi. Ar trebui refacut. Sau nu. Tinand cont de faptul ca nu tin sa iasa in evidenta, probabil website-ul este ultima lor grija. L-am folosit doar pentru a ma lamuri cam pe unde se afla pe harta. Nu mi-am pierdut timpul uitandu-ma la pozele cu feluri de mancare..

2. Restaurant CASA

Nu mai trecusem pe la Restaurantul CASA de peste doi ani. A fost o perioada in care mai mult am testat retete acasa sau am mancat in restaurante deschise recent. Cu mare satisfactie pot sa spun ca vom merge din nou peste doua saptamani pentru ca mai erau cateva feluri de mancare care te implorau sa le testezi.

Ambianta:
Aceeasi. Si acesta este un lucru foarte bun. Pentru ca este exact ce trebuie si nimic mai mult. Ar putea fi folosit ca un exemplu bun de stil urban, bucurestean, de restaurant.
Serviciul a fost OK. Pentru restaurantele de acest tip urban (aici mai pot enumera Thalia, The Harbour, City Grill, etc) tipul de a servi este acelasi: chelnerul nu este vizibil tot timpul si de obicei il vanezi cu ochii cand mai vrei ceva. Daca vii pregatit sa nu te simti iritat ca nu ai un chelner care sa fie cu ochii pe clienti tot timpul, totul va fi bine. Bineinteles, si bacsisul pe care il lasi va fi infim.
Mancare:
Buna. Foarte buna. Am avut o discutie cu proprietarul despre meniu si mi-a povestit ca a testat si ajustat continuu retetele pentru a obtine un numar de specialitati “CASA”. Portiile sunt mari. Am testat doua feluri de mancare: tigaia “CASA” si “ITALIAN”. Delicioase amandoua, insa as inclina spre ultimul pentru sosul de salvie cu smantana si cartofii Parmegiano.
La desert am luat clatite cu branza dulce si stafide, o nebunie, si placinta de mere cu inghetata.
Preturi:
Nota de plata a fost sub VAMIO (vezi explicatia mai sus). Preturile sunt mai mult decat bune.
Website:
Website-ul este nou si arata bine. Prin nou inseamna facut cu un CMS decent care sa fie “iubit” de motoarele de cautare: WordPress, Joomla, etc.
A fost cautata o simplitate a mesajului care sa faca orice informatie usor de gasit si s-a reusit. Meniul principal acopera tot ce ar putea fi interesant pentru un vizitator: meniuri, imagini, meniuri speciale, catering si pagina de contact cu o harta integrata din Google Maps.
Pagina principala cuprinde ce este mai important: specialitatile CASA.

Iti recomand Restaurantul CASA cu multa caldura. Este unul din putinele locuri din Bucuresti in care merita sa mananci.
China Town ramane un restaurant de referinta pentru mancarea altor popoare. Edessa 63 este un alt exemplu. Cel mai bun loc unde poti sa mananci mancare turceasca in Bucuresti se afla pe Soseaua Colentina. Am nevoie de o ora, o ora si jumatate de condus ca sa ajung acolo, dar merita fiecare secunda.

Da Vinci – restaurant recomandat in Ploiesti

Da Vinci – restaurant recomandat in Ploiesti

 

Pentru ca luni era o zi de munca, dar eu veneam dupa doua nopti nedormite cu lansarea www.loculpotrivit.info, am decis ca merita sa iesim din oras.
Aveam treaba la Ploiesti asa ca am zis a o luam in directia aceea. Ajunsi acolo, am sunat o prietena sa o intrebam de un loc unde sa mancam. Ne-a spus: Restaurant Da Vinci. Exista o locatie in oras, dar noi ne-am dus la cea din drumul spre Brasov.
Am trecut de multe ori pe langa el si nu i-am dat atentie. Mare greseala.

Cred ca restaurantul Da Vinci va deveni una din acele opriri obligatorii. Am comandat Penne Siciliane al forno si Tagliatelle quatro fromaggi (gorgonzola, parmesan, cascaval si mozzarela). Delicios.
Vinul casei, Frizzantino Valmarone, a fost foarte bun.
La desert am cerut Panna cotta, o sarlota de vanilie cu fructe de padure si sos de zmeura.

Pe scurt, mancare foarte buna, preturi la fel. Un loc pentru care merita si sa conduci 45 de minute intr-o seara din Bucuresti ca sa mananci bine.

Disparut – Restaurant Istria – peste si fructe de mare – Bucuresti

Restaurant Istria – peste si fructe de mare – Bucuresti

 

Later edit:  Istria a fost inchis. In locul lui exista acum … altceva. Nu am nici un comentariu de facut referitor la noul restaurant.

Later edit:  Website-ul a fost lansat: www.restaurantistria.ro . Arata foarte bine. Imi place.

Unul dintre candidatii la titlul de cel mai bun restaurant din Bucuresti in 2011 este pentru mine Istria. Va fi si pentru tine incepand cu 3 februarie, cand restaurantul va fi deschis oficial. Nu am nici o rezerva sa afirm asta la inceputul anului.

Am fost invitati pentru a testa produsele restaurantului inainte de lansare. Asa ca aseara am ajuns in fata cladirii BCR din Piata Victoriei si in mai putin de un minut eram in cu totul alt loc. Nu am facut fotografii pentru ca este un spatiu care trebuie simtit. Am avut o senzatie de calduros si familiar intr-un mediu in care a fost acordata atentie si celui mai mic detaliu. Singurul lucru la care m-am gandit a fost: da, asa trebuie sa arate un restaurant perfect.

Cum eu sunt cu gandul la mancare intotdeauna, meniul era elementul cel mai important pe lista mea. Pentru ca meniul final va fi creat dupa ce vor fi adunate opiniile tuturor celor care au testat, am primit o varianta in lucru care avea si preturile afisate. Normale. Si nu referitor la preturile unui restaurant din Bucuresti, ci normale pentru o lume normala.

Imediat ce ne-am asezat ni s-a adus o portie de icre de stiuca din partea casei. Ador acest element al unui restaurant bun: din partea casei. Arata acea grija de a oferi o experienta cat mai completa.
Apoi am fost invitati sa alegem din produsele proaspete pastrate pe un pat de gheata intr-o vitrina deschisa. Pestele si fructele de mare sunt aduse in fiecare zi de la Marea Neagra, din Italia sau din Salonic, Grecia. Istria beneficiaza de o foarte buna organizare din punctul acesta de vedere si de masini de transport dedicate pentru livrarea de produse proaspete.
Fructele de mare erau foarte tentante, dar am preferat peste pentru ca modul in care se gateste mancarea cea mai ceruta poate spune cel mai mult despre bucataria unui restaurant.
Am inceput cu aperitive: zacusca de sturion, stiuca umpluta, drob de peste. Eu am ales un biban de mare (spigola) facut in sare cu garnitura de legume la gratar, iar C a ales dorada regala adusa din Salonic. Ea ii spune tzipura, ca orice om care a stat in Grecia mult timp, si este unul din cei mai buni pesti pe care ii poti manca la gratar. Am optat pentru un vin alb, vinul casei, care spre deosebire de alte resturante, a fost foarte bun.
Serviciul a fost excelent si partea cea mai placuta a fost sa il privim pe chelner cum ne desface pestele pe o masa portabila langa noi. Intai a desfacut dorada, apoi a pus un servet alb de panza peste biban si a sfaramat usor cu o lingura stratul de sare. Am incercat un sos de menta care s-a potrivit foarte bine cu pestele.
Pentru desert am ales o placinta cu branza facuta atunci, firebinte si spuma (mousse) de lamaie cu fructe padure. Inutil sa va spun cat de delicioase au fost.

In concluzie:
Ambianta: Perfecta. Esti tratat ca un oaspete mult asteptat.
Mancare: Orice gurmand va zambi satisfacut.
Preturi: Cand te vei uita la nota iti va veni sa intrebi chelnerul daca nu cumva a uitat sa treaca pe lista jumatate din ce ai comandat.
Website: in lucru.

Bucatarasul cel Dibaci

Bucatarasul cel Dibaci

 

Bucatarasul cel dibaci este un restaurant onest. Este, din orice punct de vedere, exact ce scrie pe eticheta.

Am fost pe acolo intr-o seara in cursul saptamanii, o iesire din categoria “ce gasesti pe net nou in 5 minute inainte de a iesi din casa”. Website-ul era simplut (se poate face ceva cu continut similar si mult mai frumos in 3-4 ore folosind o alta tema si plugin-uri diferite), insa pozele cu interiorul aratau foarte bine. Un restaurant romanesc cu un design simplu si modern.
Ajunsi la Unirii, am intrat pe Calarasi (Corneliu Coposu), am facut prima la dreapta, prima la stanga si iar prima la dreapta, pen’ca asa primisem indicatii la telefon cand am facut rezervare, si am ajuns in fata restaurantului.

Pregatit sa carcotesc, referitor la cat de dibaci va fi bucatarasul, am intrat in zona de nefumatori si ne-am asezat. Chelnerul era grasut si bonom. Eu am o slabiciune pentru chelnerii si bucatarii grasi. Probabil pentru ca oamenii grasi lucreaza intr-un loc unde se mananca mult si bine. Intotdeauna voi avea mai multa incredere intr-un bucatar gras si roz in obraji.
Din meniu nu prea aveau unele chestii, dar nu era important. Aveau ce ne interesa. Ciorba de burta a fost buuuna. Apoi am cerut o tigaie picanta si piept marinat de pui la gratar. Foarte bune amandoua, mai ales pieptul de pui. Vinurile erau romanesti si la preturi absolut decente, lucru pe care nu l-am vazut in nici un restaurant din Bucuresti in ultimii 4 ani.
Dar cireasa de pe tort a fost prajitura casei. Foarte foarte foarte buna! Am mancat una fara sa respir si am mai cerut doar una la pachet pentru ca C se uita la mine fix stiind cat sunt de haplea. Mi-am promis in barba ca data viitoare imi iau pentru acasa mai multe, asa cam ca un “six-pack”.

In concluzie:

Ambianta: Placuta, simpla, fara sa fie fortata spre o anumita tematica.

Mancare: Buna si simpla. Prajitura de casei de mancat pana nu mai poti.

Preturi: Bune.

Website: Se poate mai bine. Listarea unui meniu integral este obligatorie, dar ceea ce ar diferentia restaurantul ar fi prezentarea in mod special un anumit fel de mancare care sa devina emblematic pentru restaurantul Bucatarasul cel Dibaci.

P.S.: Referitor la diferentierea printr-un singur produs, cred ca merita luata in consideratie daca vrei sa obtii profit si nu doar sa supravietuiesti. Cateva exemple care imi vin in minte imediat:
Unde mananci cei mai buni mici? La Cocosatul.
Unde gasesti cea mai buna ciocolata calda si inghetata Ben and Jerry? La Leonidas pe Ion Ghica.
Cea mai buna shaorma? Unii ar zice Dristor, dar cei care stiu iti spun scurt: La Haleala.