Turcia

Turcia 2007, 2010

 

28,29 decembrie 2007, sambata, tren & Hotel Cartoon

In 1963, vagonul de tren care ne duce pe noi catre Istanbul a fost utilizat pentru prima oara. Te uimeste modularitatea spatiului interior si modul in care reuseste sa nu creeze o senzatie de claustrofobie. Lasand la o parte oboseala unei calatorii de 19 ore si decizia ca nu o vei mai face a doua oara, a fost o experienta unica.

Timpul trece cu povesti si cu opriri prin gari, verificari de pasapoarte, formalitati de viza la granita turca.

Istanbul, gara in care opreste faimosul Orient Express. Primul lucru pe care il observi cand te urci intr-o masina este ca soferii nu semnalizeaza si pietonii traverseaza peste tot. Pentru o populatie de peste 10 milioane locuitori pare imposibil. Sau e doar primul indiciu care pana spre sfarsitul calatoriei va duce la concluzia ca suntem cu vreo 50 de ani in urma ca societate?

Hotelul este foarte dragut cu personaje din desene animate pe pereti sau statuete imprastiate peste tot, localizat chiar langa piata Taksim, unul din locurile de cumparaturi cele mai placute. Cochet, cu servicii excelente si cu un pret comparabil cu cel al unei cabane cu baie comuna pe undeva prin muntii nostri. Imi aduc aminte cand mi-a spus cineva ca Predealul si zona Brasovului in general sunt inaccesibile pentru turistii straini. Mi-au trebuit vreo 3 minute ca sa inteleg ce vroia sa spuna: ei nu isi pot permite preturile pe care le platim noi pentru un confort discutabil cel putin.

Vacanta aceasta cumparaturile au purtat in cea mai mare proportie numele unei singure firme: LC Waikiki. Preturi decente pentru orice articol de imbracaminte. Dupa o dupa amiaza obositoare de cumparaturi prin Taksim, am oprit pe una din stradutele laterale pline de restaurante, baruri si cluburi si am intrat intr-un restaurant, Marko-Pasa. Recomandat oricui ajunge prin zona si doreste un restaurant traditional. La intrare doua femei framantau aluatul si coceau pita. Chelnerul ne-a propus sa ne pregateasca el o combinatie de produse asa ca l-am lasat. Am mancat pana am simtit ca nu ma mai pot ridica de la masa.

Ceva tot nu se lega. Am crezut ca este starea de trecere in dispozitia de vacanta, insa cred ca era mai mult intrebarea nerostita: de ce nu putem si noi sa fim asa, sa facem asa? Am intrebarea asta pe limba de ani de zile. Ca in fiecare alt loc in care am fost sunt uimit de eficienta in a isi trai viata care noua ne lipseste. Este ca si cum instinctul de supravietuire ne este complet atrofiat.

Constat aceasta stare fara nici o urma de nemultumire. Stiu ca vom ajunge si noi, in timp, la un echilibru. Ma intreb doar daca mai vreau sa fiu parte din acest drum. Tarziu in noapte, uitandu-ma pe ferestra la un oras care pana si adormit freamata de viata, am inchis ochii doar pentru ca doream sa fiu trezit de chemarea muezinului la rugaciune.

30 decembrie 2007, Topkapi

Dimineata, micul dejun. Sa auzi cel putin 5 limbi straine in jurul tau, din care doua sigur nu le intelegi, imi da o stare de liniste extraordinara. Te simti ca si cum Pamantul ar fi doar un sat mai mare si e bine asa. In taxi uiti sa mai spui ceva cu ochii lipiti de fiecare cladire pe langa care treci sau pierduti in albastrul Bosforului.

Palatul Topkapi. Ma opresc cateva momente ca sa ma gandesc cum sa scriu. Am fost impresionat de cladiri, coplesit de istorie, fascinat de amestecul religios, resemnat in fata dimensiunii nationale si a grandorii unui imperiu pentru care noi am reprezentat prea putin. Nu am sa va povestesc prea multe despre istoria palatului in sine. Sunt sigur ca Wikipedia este mai multe decat suficienta daca doriti sa stiti mai mult. O sa iau doar cate un cuvant si o sa descriu ce am vazut in legatura cu el.

Comert: Mii de vase, farfurii, oale de portelan erau aduse din China pe Drumul Matasii inca din secolul XV.
Educatie: Scoala din palat educa nu doar copii sultanului ci si viitorii inalti demnitari ai imperiului.
Aur si pietre pretioase: Obiecte extraordinar de frumoase, cantitati impresionante, diamante, smaralde uriase.
Relicve: De la mana lui Ioan Botezatorul pana la parti din corpul si imbracamintea Profetului. O viziune unitara asupra unor precepte religioase simpla si fara ipocrizia unui trecut unic si exclusiv, dar cu pretentia de a defini un prezent dintr-o perspectiva mult mai realista.

Moschea Sfanta Sofia este unica atat prin modul in care a fost transformata cat si prin impresionanta structura initiala de biserica crestina. Inscriptiile islamice se impletesc cu mozaicuri crestine de o frumusete rara.

Al treilea obiectiv vizitat a fost Moscheea Albastra. Nu este doar un muzeu, asa ca a trebuit sa ma descalt si sa intru ca orice alt credincios. Alternativa ar fi fost intrarea laterala pentru turisti. Este foarte frumoasa. Picturile interioare sunt frumoase si spatiul interior te face sa te simti mic fara sa te umileasca. Este doar o realitate pe care trebuie sa o accepti.

Seara ne-a prins plimbandu-ne prin bazar.

31 decembrie 2007, Asia

La sfatul intelept al unui prieten, ne-am pornit de dimineata catre unul din micile porturi din care pleaca vasele ce fac legatura intre malul european si cel asiatic al Istanbului si care transporta milioane de oameni in fiecare zi.

Dupa 30 de minute debarcam la Bostanci cu intentia de a parcurge strada Bagdat Caddesi. Partea anatoliana este mai putin ingramadita ca vechiul oras si pare o zona mult mai bogata. Si acum sa va explic ce inseamna strada mall: inchipuiti-va ca in loc de magazinele dintr-un mall, aveti o strada de peste 10 kilometri si printre cafenele si restaurante aveti blocul Zara, blocul Mango, etc. Sunt atat de multe Starbucks ca la un moment dat ai impresia ca mergi in cerc.

Seara linistita. Chiar ma gandeam ca anul nou o sa treaca la fel ca orice alta zi. Numai ca se facuse 11:30 si strazile erau tot pline de taxiuri, iar la televizor au inceput la ora 12 sa transmita focul de artificii din piata Taksim. Adica vedere din hotel pe partea opusa celei unde eram noi. Am iesit pentru vreun sfert de ora la artificii apoi am adormit citind. Nu cel mai spectaculos revelion, dar cu siguranta cel mai linistit.

1 ianuarie 2008, Bosfor

In timp ce acasa lumea se odihnea dupa revelion, noi ne imbarcam intr-o croaziera pe Bosfor. Din toate excursiile organizate de agentiile locale cam asta ar fi singura care merita. Spun asta pentru ca am luat un pachet de o zi, iar restul a fost … amuzant. Perspectiva asupra locuintelor si palatelor de pe malul apei este diferita atunci cand esti pe puntea superioara a unui vaporas. Toate constructiile sunt orientate catre apa, asa ca alta modalitate sa te plimbi prin fata lor nu ai. Casele sunt frumoase, palatele sunt impresionante, la fel si fortareata Rumeli Hisari.

In mod ineviabil a urmat si partea mai putin placuta, cand dupa o masa „ca pentru turisti” an fost anuntati ca programul s-a schmimbat si vom vizita altceva. Oricum mai trebuie venit de cel putin doua ori prin Istanbul ca sa apuci sa il vizitezi tot, asa ca am mers inainte.
Am vizitat biserica/moscheea Kariye in loc de un palat. Biserica este acoperita, acum partial, la interior de mozaicuri care descriu nu doar viata lui Isus Christos ci si cea a Fecioarei Maria pornind din copilarie.

Dar inainte de ajunge la biserica am oprit la un magazin de covoare traditionale. Am invatat ca un covor facut manual isi schimba culoarea in momentul cand te uiti din alt unghi la el si ca un covor de matase este scump, greu de facut dar si frumos de ti se opreste respiratia cand te uiti la el.

2 ianuarie 2008, ganduri

In ultima zi ne-am plimbat prin oras. Dincolo de incarcatura istorica este un oras placut in care te simti ca acasa.

Si ma gandesc la lucruri pe care acum cand le scriu mi se par atat de greu de formulat in cuvinte. Atunci cand ma plimbam mi se parea simplu pentru ca era o realitate pe care o traiam. Undeva notiunile fundamentale pe care le folosim pentru a ne defini relatiile cu ceilalti sunt incomplete. Cuvantul egocentrism a capatat o conotatie negativa si noi o perpetuam, fara sa realizam ca eu-ul fiecaruia dintre noi ar trebui sa fie prioritatea fiecaruia dintre noi.

Viata este si va ramane intotdeauna ceea ce se intampla intre doi oameni si cata bucurie isi pot aduce unul celuilalt. Nu exista nimic mai idiot decat sa te intrebi ce se intampla in viata altuia, mai ales daca in a ta nu se intampla nimic. Viata este prea scurta pentru aceste nimicuri.

2010

Am asteptat o noua vizita la Istanbul cu mare nerabdare. A meritat. Acelasi oras fermecator.

Am stat intr-un hotel Yasmak Sultan in orasul vechi foarte apropae de Topkapi cu o terasa la ultimul etaj care oferea o vedere extraordinara asupra orasului si a Bosforului. Si acum am avut aceeasi senzatie ca, dupa ce am mers ore intregi in fiecare zi pana ne-au durut picioarele, orasul inca are multe lucruri de aratat si multe mistere de descoperit.

Criza si-a aratat influenta si aici intr-un mod foarte discret. Vanzatorii in bazar sunt mai tensionati ca de obicei. Unele preturi sunt mai mari decat cele pe care le stiam. Am vizitat Dolmabahce Palace pe care nu apucasem sa il vad data trecuta si din nou Topkapi Palace cu o aripa noua deschisa publicului. Faptul ca Istanbul este in acest an Capitala Europeana a Culturii este vizibil nu doar prin afise, ci si prin lucrarile de reconstructie si restaurare vizibile la toate obiectivele turistice.

Nu am sa scriu mai mult pentru ca Istanbul ramane in continuare un oras in care trebuie mers, respirat, mancat si nu un oras despre care sa povestesti doar in cuvinte.